Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, în vârstă de 32 de ani, a fost numit la conducerea grupului de lucru UEFA-Uniunea Europeană, informează, marți, site-ul frf.ro.
După activitatea desfășurată în cadrul grupului de lucru pentru Diplomație Sportivă din cadrul Comisiei Europene, președintele FRF a fost propus în noua funcție în contextul deschiderii, la 1 martie 2017, a biroului UEFA de la Bruxelles, precizează sursa amintită.
Grupul de lucru UEFA-Uniunea Europeană s-a constituit ca urmare a impactului major pe care deciziile autorităților publice europene îl au asupra reglementării, guvernării, reputației și comercializării fotbalului.
UEFA a identificat nevoia continuării și intensificării abordării proactive pentru a ajuta la configurarea mediului politic astfel încât acesta să favorizeze obiectivele strategice ale forului fotbalistic continental. Parteneriatul istoric de cooperare încheiat în 2014 între UEFA și Comisia Europeană este nu doar unic în rândul entităților sportive, ci poate furniza un fundament pentru întărirea și dezvoltarea cooperării UEFA cu instituțiile Uniunii Europene într-o serie de zone esențiale.
Principalele direcții ale grupului de lucru vor consta în susținerea Regulamentului de Fair-Play Financiar și a interzicerii transferurilor drepturilor federative ale jucătorilor, fixarea unui parteneriat în contextul Euro 2020, asistență pentru asociațiile membre UEFA în accesarea fondurilor publice UE, precum și configurarea dialogului social în sensul minimului de cerințe aplicabile contractelor jucătorilor prin acordul din 2012 (împreună cu FIFPro Europe, European Club Association, European Professional Football Leagues precum și partenerii sociali europeni).
Numirea președintelui FRF ca lider al acestui grup de lucru vine în contextul deschiderii, pe 1 martie 2017, la Bruxelles, a biroului UEFA pentru consolidarea relațiilor cu instituțiile Uniunii Europene, Consiliul Europei și guvernele țărilor membre UEFA.
Primul proiect, în derulare în perioada 28 februarie – 2 martie la Tbilisi, Georgia, va fi Summitul UEFA dedicat creșterii participării la fenomenul fotbalistic în Europa de Est, organizat cu sprijinul Consiliului Europei. Delegația Federației Române de Fotbal condusă de Răzvan Burleanu va participa însoțită de reprezentanții Ministerului Educației și Ministerului Tineretului și Sportului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER